
De obicei, la teatru stai cuminte în scaun și privești. Seara asta nu merge așa.
Greu de ales, după comedia franceză L’embarras du choix de Sébastien Azzopardi și Sacha Danino, e spectacolul în care publicul nu asistă – conduce. Tu decizi unde merge povestea. Actorii joacă ce hotărăști tu. Fiecare seară e, tehnic vorbind, o premieră.
Povestea e simplă și complicată în același timp, exact ca în viață: Max e prins între două femei. Leonore – partenera stabilă, iubitoare, previzibilă în cel mai bun sens al cuvântului. Și Alice – marea iubire din tinerețe, care reapare după 20 de ani exact când lucrurile mergeau bine. Ce face? Habar n-are. Dar tu știi. Sau crezi că știi. Ori poate îl bagi mai adânc în bucluc – asta rămâne de văzut.
Dacă l-ai văzut o dată, poți reveni. Nu va fi același spectacol. Niciodată nu e.
Pe scenă: Ecaterina Ladin, Răzvan Oprea, Andrei Mateiu, Ana Odagiu, Cătălin Neamțu. Regia: Răzvan Oprea. Producție: WonderTheatre.
Marți, 18 august, ora 19:00 – Sala Teatrului George Ciprian
Bilete: 120 lei (categoria I) / 95 lei (categoria II)
Abonament festival: 350 lei/persoană
Disponibile pe ticketstore.ro, iabilet.ro sau la 0723 429 264.