
Theodor Tudose, fotograf oficial al unor festivaluri de marcă precum ELECTRIC CASTLE sau ROCKSTADT EXTREME FEST, expune la Centrul Iazul Morilor o colecție de fotografii realizate în anul 2024, în mare parte la festivalurile din vara anului 2024.
Fotografia de concert este un gen de fotografie documentară, cu o abordare mai liberă și se folosește de o tehnică dinamică.
În mare parte a concerteleor, fotografii au la dispoziție 3 melodii la începutul concertului, din care să realizeze imagini memorabile.
Totul se întâmplă repede, adrenalina își face efectul, iar la final se obține o fotografie reușită… sau nu.
Theodor este din Buzău, practică fotografia de concert de 9 ani, acesta fiind primul gen de de fotografie abordat de el.
A fotografiat nenumărate concerte, fără să țină cont de stil sau anvergură.